Drinking Buddies (2013)

Să ne plictisim cu două cupluri ! - cam ăsta ar fi tagline-ul dramediei de faţă (personal, consider că nu e comedie deloc).

Scenariul, un monument de banalitate, te provoacă la un  adevărat test de rezistenţă într-ale răbdării. Numai cei predispuşi la orice fel de tâmpenii indie vor fi în stare să ajungă cu ochii pe genericul de final, după 90 minute în care nu se întâmplă nimic interesant (poate,cu excepţia unui scurt moment topless + nud în semi-întuneric al Oliviei Wilde, :) ).

Fa yeung nin wa (In the Mood for Love) (2000)

 Așa cum “In the Mood for Love” este una dintre cele mai atipice producţii romantice, așa și recenzia ce urmează este una atipică pentru acest film şi cât se poate de subiectivă. Cine nu acceptă decât laude aduse acestui film, ar fi bine să se oprească aici din citit.

Chow şi Mrs. Chan, personajele principale ale filmului, sunt doi oameni nefericiți în căsniciile pe care le au, doi oameni care petrec marea parte din timpul lor în singurătate, doi oameni pe care destinul îi aduce împreună în momentul în care amândouă familiile se mută pe același palier. De la primele priviri și de la primele dialoguri schimbate, cei doi simt o oarecare atracție reciprocă, care se amplifică în momentul în care niște detalii aparent banale, îi fac să creadă că partenerii lor de viață au devenit amanți. În urma acestui eveniment, consecințele sunt total diferite de ceea ce ne-am putea închipui că ar fi normal să urmeze. Cei doi nu cer socoteală, nu fac scandal, nu pun capăt relațiilor și nici măcar nu au de gând să schimbe ceva, ci, legați de această bănuială (pentru că rămâne tot timpul la stadiul de bănuială), cei doi ajung să se cunoască, să devină inițial prieteni, ca apoi să se îndrăgostească și să pornească un joc de "sadomasochism sentimental" prin care își neagă sentimentele, își resping orice fel de pornire interioară și cel mai grav, își pierd calitatea de ființe, devenind doar două personaje ce interpretează nişte roluri într-o realitate doar a lor.

Der blaue Engel (The Blue Angel) (1930)

"Falling in love again/ Never wanted to/ What am I to do?/ I can't help it."

"Der blaue Engel" este ecranizarea romanului "Profesorul Unrat" a lui Heinrich Mann de către marele regizor austriac Josef von Sternberg, este filmul care a lansat-o pe Marlene Dietrich, este considerat de mulți primul film german cu sunet (chiar dacă am înțeles că ar fi de fapt al 2-lea după anonimul Melodie des Herzens din 1929), este filmul cu una dintre cele mai dureroase transformări suferite de personajul principal și nu în ultimul rând, este unul dintre acele filme memorabile pe care un cinefil care se respectă nu are voie să le treacă cu vederea, fiind inclus și pe celebra listă cu cele "1001 filme de văzut într-o viață".

La Migliore Offerta (The Best Offer) (2013)

 

Virgil Oldman: What's it like living with a woman? 

Lambert: Like taking part in an auction sale. You never know if yours will be the best offer.  

"La Migliore Offerta (The Best Offer)" este un mix excelent de dramă, romantism, mister, film psihologic și chiar puțin umor. Pentru mine este cel mai bun film al anului până în acest moment și îmi este greu să cred că vor mai apărea până la sfârșitul anului multe filme care să-mi placă mai mult încât să nu rămână într-un top 10 pe 2013.

Lore (2012)

 

 Mulțumiri Transilvaniafilm pentru invitație.

Filmul acesta este ca un cuțit care mai mult zgârie decât taie, este ca un parfum ce miroase bine dar nu persistă, este ca o zi la plajă în care soarele stă mai mult ascuns după nori și mai exact, este ca o carte plină de imagini ce îți sugerează o poveste și anumite mesaje, dar din care nu rămâi în memorie decât cu câteva din imagini... și nu pentru mult timp.

Pink Floyd The Wall (1982)

  Așa cum Pink Floyd este mai mult decât o simplă trupă de rock, așa cum "The Wall" este mai mult decât un simplu album rock, așa și această adaptare a albumului este mai mult decât un simplu film.

O realizare complexă, plină de metafore și simboluri, care reușește să transpună pe ecran toată profunzimea albumului și toate sentimentele adunate în piesele ce îl compun, printr-o viziune regizorală de geniu a lui Alan Parker.

Povestea este foarte bună, însă maniera în care ne este prezentată face toți banii. Practic, filmul ăsta nu are replici (cu câteva excepții) și nici nu are o desfășurare tipică, ușor de urmărit (mulți cu siguranță vor renunța pe parcurs), fiind mai mult un colaj de videoclipuri cu multe elemente abstracte, care puse cap la cap construiesc povestea, una crudă, dureroasă, satirică, plină de emoție și cu mult substrat psihologic, cu un mesaj greu de digerat de către cei ce nu sunt familiarizați cu muzica celor de la Pink Floyd și cu ceea ce transmite aceasta.

The Place Beyond the Pines (2012)

  După superbul debut cu Blue Valentine (2010) în care a colaborat tot cu Ryan Gosling, Derek Cianfrance revine cu un alt film asemănător din mai multe puncte de vedere, curajos, zguduitor și aproape la fel de bun.

Da, ăsta nu este doar un film bun, este un film foarte bun și foarte complex care nu prea lasă loc de critici negative atâta timp cât ai răbdarea necesară să privești un film lent și capacitatea să-l înțelegi. Spun "nu prea" pentru că povestea are vreo două exagerări evidente, iar la trecerea peste ani lipsește un machiaj corespunzător. În rest, totul este așa cum trebuie.

Funeralii fericite (2013)

  Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută.

Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul.

Poziția Copilului (Child's Pose) (2013)

  Majoritatea filmelor românești din ultimii 5-6 ani (poate chiar 7) pot fi rezumate foarte simplu ca niște realizări ce au ca țintă clară festivalurile de film fără să se lase accesibile și pentru publicul din Romania. Pe scurt, filme aplaudate pe afară și huiduite de publicul din țară.

Nu același lucru îl pot spune și despre "Poziția Copilului", un film pe care Călin Peter Netzer a reușit cumva să-l echilibreze în ambele părți încât să fie foarte bine primit afară (drept dovadă stă Ursul de Aur câștigat la Berlin), dar să fie și pe placul publicului român care să vadă ceva mai mult decât niște cadre banale, lungi și prea "subtile" pentru a fi înțelese.

The Oranges (2011)

 

  Pe scurt, între două familii vecine care se înțeleg foarte bine de mulți ani, se nasc tot felul de conflicte în momentul în care fata de 24 de ani a uneia (Leighton Meester) începe o relație cu capul celeilalte familii (Hugh Laurie), un bărbat trecut de 50 de ani.

La fel ca o portocală (de unde vine și titlul), filmul are o coajă amăruie ce provoacă reticență la început, dar odată ce dai de gustul dulce-acrișor din interior, îl vei "mânca" până la ultima picătură.

The Hunger Games (2012)

 

  Domnița Suzanne Collins (autoarea romanelor) nici nu ieșise din anonimat când japonezul Koushun Takami scria romanul Batoru Rowaiaru care avea să fie ecranizat în 2000 de regizorul japonez Kinji Fukasaku și a cărui idee a mai fost reluată sub alte forme în cel puțin două filme americane pe care le-am văzut în ultima vreme (The Condemned, The Tournament), The Hunger Games fiind cel de-al treilea. În plus, dacă privim și mai în urmă, se găsesc influențe clare de Lord of the Flies, Nineteen Eighty-Four și The Running Man. Asta nu o spun ca să critic filmul și nici ca să umbresc meritul autoarei de a dezvolta o idee sub o altă formă (chiar dacă pare că s-a inspirat din mai multe părți), dar vreau să fie clar cât de original este subiectul unor astfel de jocuri și unei astfel de societăți pentru cei mulți care l-au lăudat pe tot internetul că este "foarte original", lucru care și fără argumentele de mai sus oricum se anula din start fiind vorba de ecranizarea unei cărți.

Malèna (2000)

  Giuseppe Tornatore este pentru mine unul dintre cei mai mari regizori ai ultimilor 25 de ani, din păcate neapreciat la adevărata lui valoare, iar Malèna, este o capodoperă ce transmite sentimente profunde cum rar o face un film.

Scenariul este foarte bun și are exact cele două calități pe care le caut de fiecare dată la un film, complexitate (prin temele abordate) și profunzime (prin sentimentele transmise).
În plan principal, asistăm la o dramă revoltătoare a unei femei frumoase doborâtă, umilită și schimbată de o societate caracterizată prin invidie, bârfă, preconcepții, efect de turmă și nu în ultimul rând, instincte animalice ale bărbaților.

Flight (2012)

 

   Am fost naiv crezând că trailerul ascunde ceva complex.
Un proces amplu, flashback-uri care să contureze povestea precum niște piese de puzzle, un element surpriză aproape de final și sentimente împărțite ale celor implicați, au fost gândurile mele înainte de vizionare.

Nu m-a deranjat atat de tare că filmul se rezumă doar la o altă poveste despre dependență, cât m-a deranjat maniera lipsită de imaginație în care este prezentată.

Așa cum Lincoln a fost făcut doar ca să mai ia Daniel Day-Lewis un Oscar, așa și Flight pare făcut doar pentru jocul lui Denzel Washington.

Smashed (2012)

  Un alt film despre dependența de alcool și despre efectele pe care aceasta le are atât în plan profesional cât și în plan personal.

Un film care nu și-a propus să taie în carne vie, să-și judece personajele și să găsească vinovați pentru situație, ci vrea doar să ofere o experiență de viață și să transmită un mesaj clar împotriva acestui "drog lichid".

Cu o doză bună de realism (atât în desfășurare cât și în limbaj), cu niște personaje interesante, într-o notă comico-dramatică și fără să se folosească de tot felul de tertipuri ca să impresioneze, reușește să transmită emoții sincere și să te țină interesat de soarta personajelor până la final, în ciuda ritmului lent în care se desfășoară.

Unthinkable (2010)

 

   Le este tare greu americanilor să se privească în oglindă și mai ales să accepte filme din astea critice la adresa lor ce dezbat probleme de etică, încât nu au găsit un loc pe marele ecran pentru acest film și l-au lansat direct pe dvd.

Subiectul terorismului este printre cele mai uzate subiecte ale cinematografiei (în special în ultima vreme), dar modul în care este abordat aici este cu totul diferit, punând problema mai mult pe partea de etică.

Dacă alte filme de același gen aruncă acel imens clișeu cu niște islamiști în rolul baieților răi pe modelul islamist = terorist, de data asta personajul "negativ" este chiar un fost soldat american convertit la Islam, un american adevărat care își iubește țara și care a luptat pentru ea, dar care nu poate fi de acord cu politica cinică a acesteia.

Jagten (The Hunt) (2012)

 

   Un film care ne arată cât de fragile sunt structurile societații și relațiile interumane și cât de nocivă este o comunitate lipsită de dezvoltarea mentală, bazată doar pe prejudecăți și pe spiritul de turmă.

Scenariul nu vine cu ceva nou (sunt multe filme de acest gen, în care omul nevinovat cade pradă prostiei colective dintr-o comunitate restrânsă), este destul de liniar și folosește câteva tertipuri dramatice (faze ușor exagerate pentru a impresiona), dar transmite o puternică starea de mânie și dispreț încât este foarte greu să-i rămâi indiferent.

Beasts of the Southern Wild (2012)

 

   "I see that I am a little piece of a big, big universe, and that makes it right", o replică memorabilă într-un film foarte ușor de uitat.
 
Așa cum nu îmi plac cuvintele elevate folosite doar cu scopul de a impresiona, așa nu îmi plac nici filmele care își ascund hibele printr-un stil de realizare pretențios.

Nu pot să spun eu că este un film prost atâta timp cât majoritatea criticilor și cinefililor îl laudă, dar pe mine nu m-a prins deloc.

Dacă se rezuma la tema sociologică și la parabola despre viaţă, ar fi fost minunat. Din păcate, scenariul nu se mulțumește cu atât şi încearcă să cuprindă prea multe teme (6 le-am găsit numai eu la o scurtă analiză după vizionare) într-un film de numai 90 de minute, lucru care îl face dezordonat, ilogic şi fără un "gust" anume.

En kongelig affære (A Royal Affair) (2012)

 

  Propunerea danezilor la Oscarurile din acest an este un mix captivant între intrigile politice și cele amoroase din Danemarca tulbure a secolului XVIII.

Singurul reproș pe care i-l pot aduce, este nonșalanța cu care este spusă povestea. Pare mai mult interesată să ofere niște informații "din interior"(interesante, nu zic nu) și mai puțin să satisfacă spiritul artistic al privitorului și să-i potolească setea de detalii. "Starea națiunii" în timpul diferitelor schimbări suferite, ne este vag prezentată.

Lincoln (2012)

 

   Pentru cineva care a citit foarte multe lucruri despre Abraham Lincoln, filmul ăsta nu poate fi decât lung și plictisitor, iar dacă este fidel cărții lui Doris Kearns Goodwin, așa cum am auzit, atunci și cartea este în aceeași oală.

În două ore și jumătate, filmul nu face altceva decât să fie un "festin" de replici plate și să urmărească într-un mod detașat, demersurile făcute pentru aprobarea amendamentului 13 în constituție.

Când ai un personaj atât de complex din toate punctele de vedere, nu numai politic, și îl ai plasat într-o perioadă atât de tulbure, este păcat să te rezumi doar la atât.
Pe scurt, Steven Spielberg putea să-și facă "al său" Lincoln și să nu ecranizeze o carte ce se limitează la cele spuse mai sus.

Lo Imposible (The Impossible) (2012)

  Prima parte, care cuprinde introducerea personajelor, dezastrul propriu-zis și efectele imediat următoare, este excelentă.

Modul în care este redat tsunami-ul devastator din 2004, pur și simplu îți taie răsuflarea. Pentru câteva minute asistăm la un adevărat film horror, locul monștrilor și al fantomelor fiind luat de natura dezlănțuită. Te trec fiorii numai dacă te pui pentru o secundă în pielea cuiva care a luat parte la o asemenea catastrofă.