The Heat (2013)

  Pe scurt, "The Heat" este Miss Congeniality Sandra Bullock și cu hoața de identitate Melissa McCarthy, puse în același film. Nimic nou din punct de vedere al personajelor, nimic nou la capitolul scenariu și nu în ultimul rând, nimic nou la capitolul gaguri.

Nu-i primul și nici ultimul film în care personajele se urăsc la început, apoi sunt obligate să colaboreze și în final ajung să fie cele mai bune prietene. Pentru asta însă, este nevoie ca ele să treacă prin aceleași faze penibile și clișeice, așa cum ne-au obișnuit comedioarele astea ale americanilor.

Despicable Me 2 (2013)

 

  Mulțumiri Ro Image pentru invitație și Cinema City pentru găzduire.

Cea mai așteptată animație a anului nu dezamăgește deloc și ne oferă exact ceea ce ne așteptam, o porție consistentă de amuzament pentru toate vârstele și niște personaje delicioase.

În acest sequel îl găsim pe Gru un tată devotat care a lăsat toate ticăloșiile deoparte și își construiește cu ajutorul minionilor propria afacere cu gem. Liniștea sa este dată peste cap atunci când este abordat de organizația AVL (Anti-Villain League) și i se dă o misiune de salvare a lumii, amenințată cu distrugerea de un ticălos necunoscut. Pentru asta, trebuie să lucreze sub acoperire într-un mall și să facă echipă cu tânăra agentă Lucy.

Starbuck (2011)

 Este normal ca atunci când mănânci numai shaorme sau Mc și dai peste aripioarele picante de la Kfc să ți se pară o schimbare bine venită, dar în esență este tot fast food. Cam asta este și acest Starbuck.

Dacă nu este de la Hollywood și are o idee originală nu înseamnă că este ceva bun. Bine, ce-i drept nu este nici un film rău, dar îţi lasă acelaşi gust de film superficial și plin de găuri în poveste ca oricare altă comedioară banală a americanilor.

Prima jumătate a filmului este de calitate și chiar oferă un aer fresh, are momente și replici amuzante, descoperi un David Wozniak adorabil și o poveste care te prinde și te face curios să vezi încotro se îndreaptă.

Identity Thief (2013)

 

  Dacă această așa zisă comedie are un mare plus pentru care își merită nota de trecere, acela este cu siguranță Melissa McCarthy.

Dăruirea cu care își joacă rolurile și modul în care reușește să fie amuzantă chiar și atunci când umorul este penibil, sunt trăsăturile care o fac o actriță ce merită urmărită chiar și într-un film atât de slab și fără să vrei, energia ei te face să fii ceva mai indulgent.

Funeralii fericite (2013)

  Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută.

Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul.

The Hangover Part III (2013)

 

   Ştiţi vorba aia, "e rău cu rău, dar mai rău e fără rău". Se potrivește de minune aici. Adică, am făcut praf a doua parte că a reluat același tipar și aceleași glume schimbând doar locația, iar acum când a venit schimbarea, parcă mai bine ne oferea același lucru decât așa ceva.

Scenariul renunţă la celebra mahmureală şi nu se mai desfăşoară sub forma unor piese de puzzle ca în celelalte, totul fiind de la început cât se poate de clar. Misterul care se regăsea în primele două şi curiozitatea de a afla ce au făcut personajele de au ajuns într-o anumită ipostază, au dispărut şi s-au transformat într-o umbră a unui "action comedy" în care personajele primesc o misiune clară de la bun început. E drept că ne păstrează două mici surprize prin care se abate de la un traseu 100% liniar, dar chiar şi aşa, tot nu este satisfăcător.

Zambezia (2012)

  Sunt animaţii care se adresează exclusiv celor mari, sunt animaţii care împacă toate vârstele şi sunt animaţii care se adresează mai mult celor mici. Zambezia, fără doar şi poate, intră în a 3-a categorie.
Din acest motiv, dacă nu sunteţi însoţitorul unui copil sau dacă nu aveţi o poftă nebună să vedeţi o animaţie 3D, nu prea sunt motive să fiţi în sala de cinema.

Pentru a avea aşteptările potrivite, trebuie ştiut de la început că Zambezia nu este unul dintre filmele animate ale marilor studiouri de la Hollywood, ci vine din Africa de Sud şi are un buget foarte mic pentru o astfel de producţie, chiar dacă se laudă cu cel mai mare buget al unui film de animaţie african.

The Oranges (2011)

 

  Pe scurt, între două familii vecine care se înțeleg foarte bine de mulți ani, se nasc tot felul de conflicte în momentul în care fata de 24 de ani a uneia (Leighton Meester) începe o relație cu capul celeilalte familii (Hugh Laurie), un bărbat trecut de 50 de ani.

La fel ca o portocală (de unde vine și titlul), filmul are o coajă amăruie ce provoacă reticență la început, dar odată ce dai de gustul dulce-acrișor din interior, îl vei "mânca" până la ultima picătură.

Parental Guidance (2012)

 

  În primul weekend al anului 2013 am spus prezent la premiera acestui film, nu pentru că mă atrăgea cu ceva special, ci pentru că aveam chef de ceva ușor și relaxant înainte de a-mi termina concediul de iarnă și de a reveni la problemele de la serviciu, iar oferta era destul de sărăcăcioasă din punct de vedere al comediilor. În plus, precedentele filme ale lui Andy Fickman au fost suficient de simpatice și amuzante încât să nu regret timpul alocat, în special The Game Plan (2007).

Astfel, am dat peste această comedie foarte simpatică, mult mai reușită decât o arată trailerul.

Warm Bodies (2013)

    Warm Bodies, noul film al lui Jonathan Levine, menține din primul și până în ultimul minut o atmosferă degajată și un ton ușor sarcastic, lucru care îi face în mod paradoxal și bine și rău în același timp.

Bine, pentru că atâta timp cât îți arată din primul minut că nu se vrea luat în serios, te împiedică să dai cu el de pământ și te face să-l accepți așa cum este și să fii suficient de relaxat încât să guști o astfel de poveste tâmpițică până la capăt, să închizi ochii la multele hibe pe care le are și să te amuzi la câteva situații caraghioase, la monologul interior foarte simpatic al lui R, dar mai ales la aluziile delicioase îndreptate către clasica poveste a lui Shakespeare, Romeo și Julieta (numele personajelor, situația lor "socială", poziția tatălui, scena balconului).

Pain & Gain (2013)

 

   După ce vezi așa ceva este foarte greu să mai spui vreodată despre un film că este absurd, tras de păr și ilogic, pentru că viața bate cu mult filmul și la fel ca și în Compliance (2012), vedem că prostia omenească nu are deloc limite.
Dacă în Compliance evenimentele sunt redate în mare parte așa cum s-au petrecut, în Pain & Gain s-a umblat vizibil la unele situații pentru a forța ridicolul și pentru a ambala totul sub forma unei comedii negre care să-i facă pe cei trei să pară în ochii spectatorului doar niște victime ale prostiei și nimic mai mult , dar nu cred că asta surprinde pe cineva care știe cât de veridice sunt filmele de la Hollywood. Regizorul știe acest lucru și simte nevoia la un moment dat să reamintească spectatorului că se bazează în continuare pe fapte reale. O paralelă interesantă între realitate şi ficţiune o găsiţi aici .

Hop (2011)

  Știu că la mare căutare în această perioadă sunt filmele cu Iisus, dar nefiind un mare fan al lor, pentru această sărbătoare a Paștelui eu vreau să vă recomand ceva perfect de văzut în familie alături de cei mici.

Hop este un film simpatic, relaxant și destul de amuzant încât să-ți mențină zâmbetul pe buze pe toată durata sa, ce vrea să ne introducă în spiritul Paștelui și să ne arate cât de important este să fii "Easter Bunny ".

Gambit (2012)

 

   Umorul din acest film este "admirabil, sublim, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire".

O lipsă totală de implicare din partea tuturor, de la producători până la actori. Dacă au mers pe ideea "hai să mai facem și noi un film, așa, de amorul artei", atunci le-a ieșit cu succes.

The Lorax (2012)

  Cea mai bună parte a acestei animații, este puternicul mesaj ecologist. Pentru acesta, l-aș recomanda oricând și oricui.

Din păcate pentru noi, ăștia mai mari, modul în care îl transmite este mai mult pentru cei mici.

Scenariul se complică fără rost cu efectul de poveste în poveste și pierde aproape tot farmecul pe care îl are sursa de inspirație (povestea lui Dr. Seuss).

The Croods (2013)

  Această animație este exemplul perfect de divertisment pentru toată familia.

Cu toate că acțiunea plasată în preistorie și desfășurarea ei se aseamănă cu celebra serie Ice Age, cu toate că bunicuța pare copiată din ultimul film al aceleiași serii și cu toate că Eep seamănă destul de mult cu prințesa Merida din Brave, vine cu suficiente chestii și personaje noi și merge pe cu totul alt mesaj, incât nu poate fi acuzată de lipsa de originalitate.

Stand Up Guys (2012)

    Un film ce poate fi comparat cu acele meciuri demonstrative de fotbal sau tenis în scop caritabil, fără miză, la care iau parte mai multe nume sonore, ținta principală fiind strângerea de fonduri. Dacă reușesc sau nu să distreze publicul, contează mai puțin.

În cazul de față, Al Pacino, Christopher Walken și Alan Arkin sunt folosiți pe post de momeală pentru a vinde un astfel de film. O risipă de talent, din punctul meu de vedere.