Drinking Buddies (2013)

Să ne plictisim cu două cupluri ! - cam ăsta ar fi tagline-ul dramediei de faţă (personal, consider că nu e comedie deloc).

Scenariul, un monument de banalitate, te provoacă la un  adevărat test de rezistenţă într-ale răbdării. Numai cei predispuşi la orice fel de tâmpenii indie vor fi în stare să ajungă cu ochii pe genericul de final, după 90 minute în care nu se întâmplă nimic interesant (poate,cu excepţia unui scurt moment topless + nud în semi-întuneric al Oliviei Wilde, :) ).

Dead Man Down (2013)

Un film despre răzbunare. Dar şi un film despre doi vecini de bloc. De fapt, un film despre doi vecini de bloc care-şi caută fiecare răzbunarea.

El e Colin Farrell, actor irlandez, jucând rolul unui ungur vorbitor doar de limba engleză, ce vrea să-şi răzbune fetiţa şi soţia ucise de nişte mafioţi imobiliari, motiv pentru care se infiltrează printre ei şi-i lichidează rând pe rând, cu ajutorul unor situaţii mai mult sau mai puţin neverosimile.

Ea e Noomie Rapace, actriţa suedeză, renumită pentru dragonii tatuaţi, aici o franţuzoaică americanizată, brăzdată de cicatrici pe-o parte de faţă, suficient de vizibile încât să-i dorească moartea celui care a mutilat-o într-un accident de maşină şi a scăpat mult prea uşor de justiţie.

The Purge (2013)

 

 Mulțumiri Ro Image pentru invitație și Cinema City pentru găzduire.

  Se pleacă de la ideea că toți oamenii au o "genă de criminal" care, în funcție de situație, se poate declanșa. Se pune în cel mai propice mediu de dezvoltare a ei, adică într-o noapte pe an în care ai voie să ucizi fără să fii pedepsit, 12 ore în care nici poliţia şi nici salvarea nu funcționează. Apoi, se combină cu un iz de satiră la adresa societății, dar mai ales la adresa politicii din SUA (o paralelă simpatică cu modul în care SUA intră în războaie inutile și își sacrifică cetățenii pentru interesul financiar) și se piperează cu două-trei momente de umor grotesc.

Man of Steel (2013)

  Am învățat demult să nu mă mai duc la pomul lăudat cu sacul, așa că am fost doar cu o punguță și nici măcar asta nu s-a umplut. Da, cam atât de prost este acest reboot. 

După cele 143 de minute petrecute în compania unuia dintre cele mai așteptate filme ale anului speram să ies din sala de cinema cu câteva momente memorabile în cap, cu un feeling plăcut specific unui blockbuster și bineînțeles, cu un interes ridicat pentru sequel. Mai exact, la o întoarcere la origini a lui Superman undeva la nivelul lui Batman Begins. Din păcate, am ieșit doar cu o plictiseală cruntă și cu o mare durere de cap și de ochi. Nici nu este loc de comparație între cele două reboot-uri. Cu excepția efectelor speciale Man of Steel nu are mai nimic de oferit.

The Hunger Games (2012)

 

  Domnița Suzanne Collins (autoarea romanelor) nici nu ieșise din anonimat când japonezul Koushun Takami scria romanul Batoru Rowaiaru care avea să fie ecranizat în 2000 de regizorul japonez Kinji Fukasaku și a cărui idee a mai fost reluată sub alte forme în cel puțin două filme americane pe care le-am văzut în ultima vreme (The Condemned, The Tournament), The Hunger Games fiind cel de-al treilea. În plus, dacă privim și mai în urmă, se găsesc influențe clare de Lord of the Flies, Nineteen Eighty-Four și The Running Man. Asta nu o spun ca să critic filmul și nici ca să umbresc meritul autoarei de a dezvolta o idee sub o altă formă (chiar dacă pare că s-a inspirat din mai multe părți), dar vreau să fie clar cât de original este subiectul unor astfel de jocuri și unei astfel de societăți pentru cei mulți care l-au lăudat pe tot internetul că este "foarte original", lucru care și fără argumentele de mai sus oricum se anula din start fiind vorba de ecranizarea unei cărți.

Beasts of the Southern Wild (2012)

 

   "I see that I am a little piece of a big, big universe, and that makes it right", o replică memorabilă într-un film foarte ușor de uitat.
 
Așa cum nu îmi plac cuvintele elevate folosite doar cu scopul de a impresiona, așa nu îmi plac nici filmele care își ascund hibele printr-un stil de realizare pretențios.

Nu pot să spun eu că este un film prost atâta timp cât majoritatea criticilor și cinefililor îl laudă, dar pe mine nu m-a prins deloc.

Dacă se rezuma la tema sociologică și la parabola despre viaţă, ar fi fost minunat. Din păcate, scenariul nu se mulțumește cu atât şi încearcă să cuprindă prea multe teme (6 le-am găsit numai eu la o scurtă analiză după vizionare) într-un film de numai 90 de minute, lucru care îl face dezordonat, ilogic şi fără un "gust" anume.

Stand Up Guys (2012)

    Un film ce poate fi comparat cu acele meciuri demonstrative de fotbal sau tenis în scop caritabil, fără miză, la care iau parte mai multe nume sonore, ținta principală fiind strângerea de fonduri. Dacă reușesc sau nu să distreze publicul, contează mai puțin.

În cazul de față, Al Pacino, Christopher Walken și Alan Arkin sunt folosiți pe post de momeală pentru a vinde un astfel de film. O risipă de talent, din punctul meu de vedere.

Hansel & Gretel: Witch Hunters (2013)

   Pană mare de idei la Hollywood dacă au ajuns să imprumute două nume și o întâmplare dintr-un basm pentru a face un film conform cu cerințele lui 2013, adică efecte speciale, 3D, violență si multă stupiditate.

Foarte amuzantă și totodată de neînțeles mi s-a părut promovarea filmului sub deviza "classic tale, new twist". Care "classic tale" și ce înseamnă "new twist" ?! Mai potrivit ar fi fost "classic characters, new story".

Chiar dacă suna rău încă din faza de proiect, am zis totuși să nu fiu ursuz și să-i dau o șansă.