Frankenstein's Army (2013)

Found-footage movie. Encore une fois. Oare cineva plăteşte drepturi de autor lui Ruggero Deodato pentru ideea originală din "Cannibal Holocaust", care a ajuns un adevărat subgen al horror-ului (şi nu numai horror, mai nou) ? Ah, nevermind.....

Frankenstein's Army e cu un pluton de soldaţi ruşi din al doilea război mondial care se aventurează în spatele liniilor inamice naziste în căutarea unor confraţi rătăciţi. Unul dintre ei filmează momentele mai importante din misiunea lor ca să-i arate la întoarcere lui Stalin ce viteji au fost.

Drinking Buddies (2013)

Să ne plictisim cu două cupluri ! - cam ăsta ar fi tagline-ul dramediei de faţă (personal, consider că nu e comedie deloc).

Scenariul, un monument de banalitate, te provoacă la un  adevărat test de rezistenţă într-ale răbdării. Numai cei predispuşi la orice fel de tâmpenii indie vor fi în stare să ajungă cu ochii pe genericul de final, după 90 minute în care nu se întâmplă nimic interesant (poate,cu excepţia unui scurt moment topless + nud în semi-întuneric al Oliviei Wilde, :) ).

Dead Man Down (2013)

Un film despre răzbunare. Dar şi un film despre doi vecini de bloc. De fapt, un film despre doi vecini de bloc care-şi caută fiecare răzbunarea.

El e Colin Farrell, actor irlandez, jucând rolul unui ungur vorbitor doar de limba engleză, ce vrea să-şi răzbune fetiţa şi soţia ucise de nişte mafioţi imobiliari, motiv pentru care se infiltrează printre ei şi-i lichidează rând pe rând, cu ajutorul unor situaţii mai mult sau mai puţin neverosimile.

Ea e Noomie Rapace, actriţa suedeză, renumită pentru dragonii tatuaţi, aici o franţuzoaică americanizată, brăzdată de cicatrici pe-o parte de faţă, suficient de vizibile încât să-i dorească moartea celui care a mutilat-o într-un accident de maşină şi a scăpat mult prea uşor de justiţie.

La Migliore Offerta (The Best Offer) (2013)

 

Virgil Oldman: What's it like living with a woman? 

Lambert: Like taking part in an auction sale. You never know if yours will be the best offer.  

"La Migliore Offerta (The Best Offer)" este un mix excelent de dramă, romantism, mister, film psihologic și chiar puțin umor. Pentru mine este cel mai bun film al anului până în acest moment și îmi este greu să cred că vor mai apărea până la sfârșitul anului multe filme care să-mi placă mai mult încât să nu rămână într-un top 10 pe 2013.

The Heat (2013)

  Pe scurt, "The Heat" este Miss Congeniality Sandra Bullock și cu hoața de identitate Melissa McCarthy, puse în același film. Nimic nou din punct de vedere al personajelor, nimic nou la capitolul scenariu și nu în ultimul rând, nimic nou la capitolul gaguri.

Nu-i primul și nici ultimul film în care personajele se urăsc la început, apoi sunt obligate să colaboreze și în final ajung să fie cele mai bune prietene. Pentru asta însă, este nevoie ca ele să treacă prin aceleași faze penibile și clișeice, așa cum ne-au obișnuit comedioarele astea ale americanilor.

Trance (2013)

  Puțini oameni sunt conștienți de resursele interioare pe care le avem cu toții și de felul cum acestea pot fi exploatate prin hipnoză, lucru care i-a făcut pe mulți să spună ca filmul exagerează prin felul cum dezvoltă ideea.
Nu! Puterea hipnozei este cunoscută și demonstrată de către specialiști, iar filmul se menține la nivelul de terapie, adăugând doar imaginația regiei, fără să introducă elemente de S.F. ca alte filme ce au avut ca punct de plecare complexitatea minții umane (Inception, Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Sunt totuși de acord că tratează superficial un astfel de subiect, rezumând acest procedeu la o simplă unealtă folosită cu scopul de manipulare.

The Lone Ranger (2013)

 

  The Lone Ranger este un "Pirații din Caraibe" adaptat la genul western, cu o poveste care nu se ia în niciun moment în serios și cu o durată mult prea mare. Dacă se limita la 100-110 minute ar fi fost mult mai ușor de urmărit.

Foarte important este să lași deoparte orice gândire și logică la intrarea în sală și fii pregătit de un "brainless movie" de vară specific americanilor.

Scenariul este modest, fiind construit pe tiparul standard al unui western, cu toate ingredientele specifice vestului sălbatic. Avem același loc dominat de corupție și nedreptate unde răufăcătorii fac legea, unde indienii sunt mereu un exemplu de caracter și un obstacol în calea "modernizării", unde justiția există doar ca idee și bineînțeles, unde mereu apare un erou a cărui legendă va fi spusă din generație în generație.

Despicable Me 2 (2013)

 

  Mulțumiri Ro Image pentru invitație și Cinema City pentru găzduire.

Cea mai așteptată animație a anului nu dezamăgește deloc și ne oferă exact ceea ce ne așteptam, o porție consistentă de amuzament pentru toate vârstele și niște personaje delicioase.

În acest sequel îl găsim pe Gru un tată devotat care a lăsat toate ticăloșiile deoparte și își construiește cu ajutorul minionilor propria afacere cu gem. Liniștea sa este dată peste cap atunci când este abordat de organizația AVL (Anti-Villain League) și i se dă o misiune de salvare a lumii, amenințată cu distrugerea de un ticălos necunoscut. Pentru asta, trebuie să lucreze sub acoperire într-un mall și să facă echipă cu tânăra agentă Lucy.

The Purge (2013)

 

 Mulțumiri Ro Image pentru invitație și Cinema City pentru găzduire.

  Se pleacă de la ideea că toți oamenii au o "genă de criminal" care, în funcție de situație, se poate declanșa. Se pune în cel mai propice mediu de dezvoltare a ei, adică într-o noapte pe an în care ai voie să ucizi fără să fii pedepsit, 12 ore în care nici poliţia şi nici salvarea nu funcționează. Apoi, se combină cu un iz de satiră la adresa societății, dar mai ales la adresa politicii din SUA (o paralelă simpatică cu modul în care SUA intră în războaie inutile și își sacrifică cetățenii pentru interesul financiar) și se piperează cu două-trei momente de umor grotesc.

Man of Steel (2013)

  Am învățat demult să nu mă mai duc la pomul lăudat cu sacul, așa că am fost doar cu o punguță și nici măcar asta nu s-a umplut. Da, cam atât de prost este acest reboot. 

După cele 143 de minute petrecute în compania unuia dintre cele mai așteptate filme ale anului speram să ies din sala de cinema cu câteva momente memorabile în cap, cu un feeling plăcut specific unui blockbuster și bineînțeles, cu un interes ridicat pentru sequel. Mai exact, la o întoarcere la origini a lui Superman undeva la nivelul lui Batman Begins. Din păcate, am ieșit doar cu o plictiseală cruntă și cu o mare durere de cap și de ochi. Nici nu este loc de comparație între cele două reboot-uri. Cu excepția efectelor speciale Man of Steel nu are mai nimic de oferit.

Identity Thief (2013)

 

  Dacă această așa zisă comedie are un mare plus pentru care își merită nota de trecere, acela este cu siguranță Melissa McCarthy.

Dăruirea cu care își joacă rolurile și modul în care reușește să fie amuzantă chiar și atunci când umorul este penibil, sunt trăsăturile care o fac o actriță ce merită urmărită chiar și într-un film atât de slab și fără să vrei, energia ei te face să fii ceva mai indulgent.

Now You See Me (2013)

  "Come in close, because the more you think you see, the easier it'll be to fool you ", o replică ce caracterizează perfect acest film. Cu cât ești mai captivat de spectacolul oferit, de ritmul alert și imprevizibil și de twistul de final, cu atât ești mai departe de a vedea defectele în număr destul de mare pe care le are. Pur și simplu tot filmul este o porție de hipnoză prin care ți se induce ideea falsă că te uiți la un film foarte bun și inteligent.

La capitolul de divertisment nu cred că are cineva ceva de reproșat, pentru că știe foarte bine cum să se joace cu spectatorul încât să nu-l plictisească în niciun moment. În schimb, la oricare alt capitol nu este altceva decât un film mediocru.

Funeralii fericite (2013)

  Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută.

Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul.

Epic (2013)

  Nu este chiar o animaţie "epică" în sensul figurat al cuvântului, nu se ridică la nivelul de divertisment impus de Ice Age şi Rio, poate că nici nu îmi va rămâne mult timp în memorie, dar este suficient de bine realizată şi destul de amuzantă încât să nu plictisească în niciun moment şi să merite vizionată.

Dacă povestea şchioapătă de la început şi până la final din lipsă de originalitate, oferă numeroase momente în care aduce aminte de faze şi personaje din alte animaţii, mesajele (pentru că sunt vreo 3 dacă am numărat bine) şi desfăşurarea sunt cât se poate de clare din primul minut, iar 3D-ul este nesatisfăcător, din punct de vedere vizual şi al feeling-ului nu am ce să-i reproşez.

Stoker (2013)

 

  Se pare că nimeni nu scapă de blestemul Hollywood-ului. După ce m-a încântat cu 3 filme foarte bune și memorabile ("Oldboy", "Sympathy for Lady Vengeance" și "Thirst"), Chan-wook Park mă dezamăgește la debutul său în cetatea filmului american cu acest "Stoker".

De fapt, lui Chan-wook Park nu prea am ce să-i reproșez pentru că din spatele camerei de filmat am simțit același "miros asiatic" cu care ne-a obișnuit. Artificii tehnice excelente, multe cadre eye candy, o atmosferă sumbră care te ține încordat în multe momente, niște personaje delicios de ciudate și o coloană sonoră subtilă, compusă în mare parte de muzică de pian, dar absolut necesară. Dacă totul s-ar rezuma la regie, montaj, coloană sonoră și atmosferă, atunci ar fi un film excelent.

Poziția Copilului (Child's Pose) (2013)

  Majoritatea filmelor românești din ultimii 5-6 ani (poate chiar 7) pot fi rezumate foarte simplu ca niște realizări ce au ca țintă clară festivalurile de film fără să se lase accesibile și pentru publicul din Romania. Pe scurt, filme aplaudate pe afară și huiduite de publicul din țară.

Nu același lucru îl pot spune și despre "Poziția Copilului", un film pe care Călin Peter Netzer a reușit cumva să-l echilibreze în ambele părți încât să fie foarte bine primit afară (drept dovadă stă Ursul de Aur câștigat la Berlin), dar să fie și pe placul publicului român care să vadă ceva mai mult decât niște cadre banale, lungi și prea "subtile" pentru a fi înțelese.

The Hangover Part III (2013)

 

   Ştiţi vorba aia, "e rău cu rău, dar mai rău e fără rău". Se potrivește de minune aici. Adică, am făcut praf a doua parte că a reluat același tipar și aceleași glume schimbând doar locația, iar acum când a venit schimbarea, parcă mai bine ne oferea același lucru decât așa ceva.

Scenariul renunţă la celebra mahmureală şi nu se mai desfăşoară sub forma unor piese de puzzle ca în celelalte, totul fiind de la început cât se poate de clar. Misterul care se regăsea în primele două şi curiozitatea de a afla ce au făcut personajele de au ajuns într-o anumită ipostază, au dispărut şi s-au transformat într-o umbră a unui "action comedy" în care personajele primesc o misiune clară de la bun început. E drept că ne păstrează două mici surprize prin care se abate de la un traseu 100% liniar, dar chiar şi aşa, tot nu este satisfăcător.

Jack the Giant Slayer (2013)

 

   Nu pot decât să mă bucur că o astfel de ... tâmpenie, că altfel nu știu cum să-i zic, abia și-a acoperit bugetul cu încasările la nivel mondial. Dacă cineva poate să oprească astfel de filme să mai apară, atunci aceia suntem noi, consumatorii de filme, prin lipsa noastră de la cinema. Dacă nu are succes prima încercare, nu se mai face și a doua, iar dacă mai multe filme de acest gen vor eșua la box-office, sigur vor schimba tactica. Simplu.

Eu mi-am promis că nu mă duc să mai văd la cinema niciun film care reinventează basmele după bunul plac al producătorilor, doar de dragul de a ne arunca în ochi cât mai multe efecte speciale și clișee folosite la infinit. Dacă "Oz the Great and Powerful" a avut ceva respect pentru public și pentru banii dați la cinema pe bilet, filme precum "Jack the Giant Slayer", "Snow White and the Huntsman" sau "Hansel and Gretel: Witch Hunters", pur și simplu și-au bătut joc de noi, de banii noștri, de timpul nostru liber și bineînțeles, de basmele din care se inspiră.

Fast & Furious 6 (2013)

  Echipa de șoc din Fast Five (2011) care lupta cu succes cu doi adversari puternici în același timp și care făcea mare deranj în scena antologică cu seiful târât pe străzile din Rio, s-a întors la fel de în formă și cu aceeași carismă, doar că de data asta motivațiile nu mai sunt pe plan financiar, ci trec în plan personal, lucru care face povestea și mai interesantă.

În același ritm furios și iute, cu distrugeri în masă, cascadorii spectaculoase, motoare turate la maxim, urmăriri, împușcături, explozii, lupte atât între băieții cu mușchi cât și între fetele rele, momente de umor, muzică antrenantă, montaj dinamic, cadre în mișcare alese foarte bine încât să te transpună în mijlocul acțiunii și nu în ultimul rând, o mică latură dramatică, Fast & Furious 6 reușește să fie...hipnotizant.

Side Effects (2013)

 

  Filmele lui Soderbergh au fost mereu interesante prin subiectele abordate (din acest motiv am și văzut o mare parte din filmografia sa), dar foarte puține s-au și ridicat la nivelul așteptărilor.
Din păcate, Side Effects nu este unul dintre ele.

Scenarisul Scott Z. Burns și-a adus și aici același mare minus de la Contagion (2012) de a amesteca mai multe idei interesante ciupind mai multe genuri, fără o țintă clară și fără să se ia prea în serios. Partea bună este că de data asta a legat ceva mai bine lucrurile încât să nu te ia somnul pe parcurs.