Poziția Copilului (Child's Pose) (2013)

  Majoritatea filmelor românești din ultimii 5-6 ani (poate chiar 7) pot fi rezumate foarte simplu ca niște realizări ce au ca țintă clară festivalurile de film fără să se lase accesibile și pentru publicul din Romania. Pe scurt, filme aplaudate pe afară și huiduite de publicul din țară.

Nu același lucru îl pot spune și despre "Poziția Copilului", un film pe care Călin Peter Netzer a reușit cumva să-l echilibreze în ambele părți încât să fie foarte bine primit afară (drept dovadă stă Ursul de Aur câștigat la Berlin), dar să fie și pe placul publicului român care să vadă ceva mai mult decât niște cadre banale, lungi și prea "subtile" pentru a fi înțelese.

Scenariul este foarte bun dacă ne referim la situația cât se poate de credibilă de la care pleacă, la modul în care își conturează personajul Cornelia și ni le oferă pe cele secundare exact la momentele potrivite, la dialogurile din punctele cheie (în special dialogul din mall dintre mama și martor), la felul în care ancorează în plan secund câteva teme intime și sociale, și nu în ultimul rând, la încheierea aleasă care pe mine m-a lăsat într-o stare de meditație asupra celor văzute.

Din punct de vedere al personajului Barbu, al poziției copilului în raport cu mama sa exagerat de dominatoare (adică tema filmului) și al temelor secundare ce rămân neînchise, lasă loc de cârcoteli. Dacă poziția mamei este cât se poate de credibilă și cu siguranță sunt multe femei care se regăsesc în acest personaj, poziția copilului (nu numai în raport cu mama, ci în raport cu toate personajele și cu situația în care se află) mi s-a părut una lipsită de credibilitate, exagerată și greu de înțeles, ținând cont că trecutul plin de conflicte și ruptura care s-a produs la un moment dat, sunt doar sugerate, fără să intre în detalii care să ne convingă de existența unei baze temeinice pentru comportamentul afișat.

Din punct de vedere al actorilor toți și-au jucat bine părțile pe care le-au avut de jucat, dar fără doar și poate, Luminiţa Gheorghiu merită o mențiune specială pentru că a avut cel mai mult de jucat și a făcut-o impecabil, în mai multe momente lăsând impresia că duce tot filmul de una singură. 

Ca și realizare, m-am simțit foarte bine să văd că regizorul Călin Peter Netzer nu a adoptat stilul acela minimalist sufocant pe care ni l-au impus multe filme românești în ultima vreme (3 cadre lungi și seci ce alcătuiesc tot filmul) și printr-un stil de filmare deloc pretențios, cu o cameră de mână care tremură tot filmul, dar de mare efect pentru situația incertă și alunecoasă, printr-un montaj dens și prin cadre alese foarte bine (ador scena filmată în oglinda retrovizoare a mașinii Corneliei), se face cât se poate de accesibil tuturor, are ritm, transmite emoții și mici revolte interioare (chiar dacă nu foarte puternice) și cel mai important, nu îți dă voie să te plictisești.

Concluzia: din 2008, de la Nunta mută a lui Mălăele, nu am mai văzut un film autohton care să-mi placă mai mult și zău că am văzut destule.

VERDICT:

Official Site: http://www.pozitiacopilului.ro/
Sites: Rotten Tomatoes  Metacritic  CinemaRX  Cinemagia