Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută.
Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul.
