Vanishing Waves (Aurora) (2012)

Ca să nu mă mai înjure lumea pe stradă că n-am văzut în toată viaţa mea un film făcut de lituanieni, mi-am zis să-mi spăl ruşinea cu "Vanishing Waves", un thriller sf, şi romantic pe deasupra, deci o combinaţie de genuri care n-ar trebui să lase pe nimeni indiferent, cu atât mai puţin pe cinefilul din mine.

Povestea e simplă, dacă putem spune aşa - un om de ştiinţă într-ale creierului participă la un experiment care-i permite să se "conecteze" la mintea unei paciente aflate în comă.

Dead Man Down (2013)

Un film despre răzbunare. Dar şi un film despre doi vecini de bloc. De fapt, un film despre doi vecini de bloc care-şi caută fiecare răzbunarea.

El e Colin Farrell, actor irlandez, jucând rolul unui ungur vorbitor doar de limba engleză, ce vrea să-şi răzbune fetiţa şi soţia ucise de nişte mafioţi imobiliari, motiv pentru care se infiltrează printre ei şi-i lichidează rând pe rând, cu ajutorul unor situaţii mai mult sau mai puţin neverosimile.

Ea e Noomie Rapace, actriţa suedeză, renumită pentru dragonii tatuaţi, aici o franţuzoaică americanizată, brăzdată de cicatrici pe-o parte de faţă, suficient de vizibile încât să-i dorească moartea celui care a mutilat-o într-un accident de maşină şi a scăpat mult prea uşor de justiţie.

Trance (2013)

  Puțini oameni sunt conștienți de resursele interioare pe care le avem cu toții și de felul cum acestea pot fi exploatate prin hipnoză, lucru care i-a făcut pe mulți să spună ca filmul exagerează prin felul cum dezvoltă ideea.
Nu! Puterea hipnozei este cunoscută și demonstrată de către specialiști, iar filmul se menține la nivelul de terapie, adăugând doar imaginația regiei, fără să introducă elemente de S.F. ca alte filme ce au avut ca punct de plecare complexitatea minții umane (Inception, Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Sunt totuși de acord că tratează superficial un astfel de subiect, rezumând acest procedeu la o simplă unealtă folosită cu scopul de manipulare.

El cuerpo (The Body) (2012)

 Din când în când mai dau peste câte un film bun de care puțină lume a auzit și nu pot să nu-l recomand mai departe. Nu-i ceva memorabil, nu va mai avea niciun farmec să-l revezi, dar plăcerea de moment este neprețuită.

Dacă vă plac genul ăla de thrillere ce te trimit tot filmul pe mai multe piste greșite și te lasă să îți faci propriile scenarii, ca în final să-ți ofere un deznodământ total neașteptat fără să fie aberant, atunci nu îl ratați.

Un paznic de la morgă își părăsește în miezul nopții postul foarte speriat, iese în fața unei mașini care nu-l poate evita, este lovit și intră în comă. Polițiștii ce vin la fața locului constată că lipsește cadavrul unei femei și deschid o anchetă. Cum camerele de supraveghere nu îi ajută, paznicul este în comă, iar alte indicii nu au, soțul femeii este primul chemat la raport. Ca să complice și mai mult situația, cadavrul nu avea încă autopsia făcută, iar soțul pare să ascundă multe secrete. Ce să fie oare?!

Maniac (2012)

  Din originalul după care este făcut acest remake am văzut mai bine de jumătate acum câțiva ani (într-o noapte pe Tvr2 dacă nu mă înșel) și tot ce mai țin minte este că nu mi-a plăcut decât ideea. Era genul ăla de thriller/horror de duzină al anilor '80 ce inspira multă falsitate atât prin felul în care se comportau personajele, cât și prin modul în care erau realizate efectele vizuale.

Nu același lucru îl pot spune și despre acest remake care m-a ținut conectat la evenimente de la început și până la final și mi-a oferit o porție bună de suspans. Dacă nu și-ar fi dat cu stângul în dreptul chiar aproape de final, când are două scene în care frizează penibilul, aș fi spus că este un thriller excelent. Din păcate, mă voi rezuma doar la a spune că este bunicel și interesant.

The Purge (2013)

 

 Mulțumiri Ro Image pentru invitație și Cinema City pentru găzduire.

  Se pleacă de la ideea că toți oamenii au o "genă de criminal" care, în funcție de situație, se poate declanșa. Se pune în cel mai propice mediu de dezvoltare a ei, adică într-o noapte pe an în care ai voie să ucizi fără să fii pedepsit, 12 ore în care nici poliţia şi nici salvarea nu funcționează. Apoi, se combină cu un iz de satiră la adresa societății, dar mai ales la adresa politicii din SUA (o paralelă simpatică cu modul în care SUA intră în războaie inutile și își sacrifică cetățenii pentru interesul financiar) și se piperează cu două-trei momente de umor grotesc.

Now You See Me (2013)

  "Come in close, because the more you think you see, the easier it'll be to fool you ", o replică ce caracterizează perfect acest film. Cu cât ești mai captivat de spectacolul oferit, de ritmul alert și imprevizibil și de twistul de final, cu atât ești mai departe de a vedea defectele în număr destul de mare pe care le are. Pur și simplu tot filmul este o porție de hipnoză prin care ți se induce ideea falsă că te uiți la un film foarte bun și inteligent.

La capitolul de divertisment nu cred că are cineva ceva de reproșat, pentru că știe foarte bine cum să se joace cu spectatorul încât să nu-l plictisească în niciun moment. În schimb, la oricare alt capitol nu este altceva decât un film mediocru.

Stoker (2013)

 

  Se pare că nimeni nu scapă de blestemul Hollywood-ului. După ce m-a încântat cu 3 filme foarte bune și memorabile ("Oldboy", "Sympathy for Lady Vengeance" și "Thirst"), Chan-wook Park mă dezamăgește la debutul său în cetatea filmului american cu acest "Stoker".

De fapt, lui Chan-wook Park nu prea am ce să-i reproșez pentru că din spatele camerei de filmat am simțit același "miros asiatic" cu care ne-a obișnuit. Artificii tehnice excelente, multe cadre eye candy, o atmosferă sumbră care te ține încordat în multe momente, niște personaje delicios de ciudate și o coloană sonoră subtilă, compusă în mare parte de muzică de pian, dar absolut necesară. Dacă totul s-ar rezuma la regie, montaj, coloană sonoră și atmosferă, atunci ar fi un film excelent.

Bullet to the Head (2012)

 

  Acțiunea și umorul mergeau mână în mână în anii '80 când Walter Hill punea un infractor și un polițist sa lupte împreună pentru aceeași cauză în filmul "48 Hrs.". În 2012, tot pe idee asta, același regizor face unul dintre cele mai plictisitoare și inutile filme ale ultimilor ani.

Să nu creadă cineva că mă așteptam la ceva atât de bun ca filmul menționat mai sus, ba din contră, mă așteptam să fie un film de acțiune banal, care să aibă totuși câteva sclipiri din partea lui Stallone, puțin umor și câteva momente de acţiune spectaculoase (cel puțin asta promitea trailerul). Din păcate, nu am primit nici măcar acest minim de cerințe.

Side Effects (2013)

 

  Filmele lui Soderbergh au fost mereu interesante prin subiectele abordate (din acest motiv am și văzut o mare parte din filmografia sa), dar foarte puține s-au și ridicat la nivelul așteptărilor.
Din păcate, Side Effects nu este unul dintre ele.

Scenarisul Scott Z. Burns și-a adus și aici același mare minus de la Contagion (2012) de a amesteca mai multe idei interesante ciupind mai multe genuri, fără o țintă clară și fără să se ia prea în serios. Partea bună este că de data asta a legat ceva mai bine lucrurile încât să nu te ia somnul pe parcurs.

The Hunger Games (2012)

 

  Domnița Suzanne Collins (autoarea romanelor) nici nu ieșise din anonimat când japonezul Koushun Takami scria romanul Batoru Rowaiaru care avea să fie ecranizat în 2000 de regizorul japonez Kinji Fukasaku și a cărui idee a mai fost reluată sub alte forme în cel puțin două filme americane pe care le-am văzut în ultima vreme (The Condemned, The Tournament), The Hunger Games fiind cel de-al treilea. În plus, dacă privim și mai în urmă, se găsesc influențe clare de Lord of the Flies, Nineteen Eighty-Four și The Running Man. Asta nu o spun ca să critic filmul și nici ca să umbresc meritul autoarei de a dezvolta o idee sub o altă formă (chiar dacă pare că s-a inspirat din mai multe părți), dar vreau să fie clar cât de original este subiectul unor astfel de jocuri și unei astfel de societăți pentru cei mulți care l-au lăudat pe tot internetul că este "foarte original", lucru care și fără argumentele de mai sus oricum se anula din start fiind vorba de ecranizarea unei cărți.

Broken City (2013)

 

  Primul film regizat de Allen Hughes fără aportul fratelui său Albert, este doar un alt thriller politic. Spun "doar", pentru că nu aduce nimic nou genului, ba chiar plictisește cu același meniu de clișee și de personaje pe care le-am mai văzut de n ori.

Avem de o parte celebrul erou, puțin pătat aici, (care este ori polițist sau fost polițist, ori detectiv sau ziarist) care este în stare să sacrifice orice pentru dreptate (chiar și propria viață), iar de partea cealaltă avem celebrul politician lipsit de scrupule, care este în stare de orice pentru a mai câștiga un mandat și pentru a-și asigura afacerile necurate. În mare, filmul este un fel de Wahlberg (eroul) vs. Crowe (politicianul), iar actingul foarte convingător al celor doi este singurul motiv pentru care merită văzut.

Unthinkable (2010)

 

   Le este tare greu americanilor să se privească în oglindă și mai ales să accepte filme din astea critice la adresa lor ce dezbat probleme de etică, încât nu au găsit un loc pe marele ecran pentru acest film și l-au lansat direct pe dvd.

Subiectul terorismului este printre cele mai uzate subiecte ale cinematografiei (în special în ultima vreme), dar modul în care este abordat aici este cu totul diferit, punând problema mai mult pe partea de etică.

Dacă alte filme de același gen aruncă acel imens clișeu cu niște islamiști în rolul baieților răi pe modelul islamist = terorist, de data asta personajul "negativ" este chiar un fost soldat american convertit la Islam, un american adevărat care își iubește țara și care a luptat pentru ea, dar care nu poate fi de acord cu politica cinică a acesteia.

Excision (2012)

   Festivalul de Film Sundance (cel mai cunoscut festival de filme independente), pe care îl urmăresc cu mare interes de câțiva ani, este cea mai bună sursă de informare pentru mine atunci când vreau să mă detașez de clișeele marilor studiouri de film de la Hollywood. Astfel, am ajuns la acest film.

Excision este un "mindfuck movie" excelent, cu mult umor negru și cu un deznodământ horror, ce o are în centrul atenției pe Pauline, o adolescentă cu tulburări psihice care are o dorință excesivă de a deveni medic chirurg.

Mama (2013)

 

   Un exemplu perfect de cum să faci un thriller/horror și bun și slab în același timp.

Primele 50-55 de minute sunt foarte bune. Ne oferă o intrigă excelentă, suficient mister încât să fii captivat total de poveste, un suspans care te ține lipit de scaun, o construcție interesantă a personajelor (în special a celor două fetițe) și două faze la care chiar am tresărit (lucru foarte rar la mine). Dacă s-ar fi oprit aici, puteam să spun că este unul dintre cele mai bune filme ale genului din ultimii 10 ani...atât de mult mi-a plăcut.

The Dark Knight Rises (2012)

  Sunt un mare admirator al modului în care Christopher Nolan l-a revitalizat pe cel mai iubit și mai cunoscut erou al benzilor desenate (cel puțin asta susțin sondajele făcute de-a lungul timpului), într-o trilogie care a inventat un alt gen de "filme cu supereroi".

Prin urmare, pentru mine a fost cel mai asteptat film al anului 2012. O asteptare care nu a fost in zadar.

Scenariul este în cazul de fața înger și demon.