Mulți nu au înțeles că scenariul este inspirat după o poveste scrisă de Edgar Rice Burroughs în 1911, cu mult timp înainte de Avatar, Star Wars și alte filme similare.
Astfel, sentimentul de deja-vu și lipsa de originalitate, principalele bile negre atribuite filmului de majoritatea criticilor negative, provin din simplul motiv că povestea a fost ecranizată prea târziu, după ce alții deja au profitat de multe din atuurile sale.
Despre film, pot spune că este mult mai reușit decât mă așteptam și că îmi pare rău că l-am evitat mult timp după lansare, plecând urechea la criticile negative.
Povestea este plăcută și captivantă, personajele CGI sunt foarte reușite, decorul este foarte bine realizat, efectele sunt destul de bune, faptul că ritmul nu este prea alert încât să obosească cu bătăi și efecte speciale este o bilă albă din punctul meu de vedere, actorii au jucat mai mult decât decent, iar cele câteva momente de umor au fost binevenite pentru starea generală de relaxare pe care ți-o dă filmul.
Ce i se poate reproșa pe bună dreptate, este lipsa suspansului necesar încât să te țină încordat în momentele cheie, coloana sonoră modestă și bugetul uriaș nejustificat, ce depășește 250 de milioane de dolari (intrând în topul celor mai scumpe 10 filme din istorie). La o asemenea cheltuială, mulți (inclusiv eu) au crezut că vor vedea ceva fabulos.
Concluzia: 132 de minute plăcute și captivante în compania unui mix reușit de fantezie, aventură și sf
VERDICT:
Official Site: http://disney.go.com/johncarter/?cmp=wdsmp_jcm_url_johncarterarrives
Sites: Rotten Tomatoes Metacritic CinemaRX Cinemagia
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu