Der blaue Engel (The Blue Angel) (1930)

"Falling in love again/ Never wanted to/ What am I to do?/ I can't help it."

"Der blaue Engel" este ecranizarea romanului "Profesorul Unrat" a lui Heinrich Mann de către marele regizor austriac Josef von Sternberg, este filmul care a lansat-o pe Marlene Dietrich, este considerat de mulți primul film german cu sunet (chiar dacă am înțeles că ar fi de fapt al 2-lea după anonimul Melodie des Herzens din 1929), este filmul cu una dintre cele mai dureroase transformări suferite de personajul principal și nu în ultimul rând, este unul dintre acele filme memorabile pe care un cinefil care se respectă nu are voie să le treacă cu vederea, fiind inclus și pe celebra listă cu cele "1001 filme de văzut într-o viață".

Pink Floyd The Wall (1982)

  Așa cum Pink Floyd este mai mult decât o simplă trupă de rock, așa cum "The Wall" este mai mult decât un simplu album rock, așa și această adaptare a albumului este mai mult decât un simplu film.

O realizare complexă, plină de metafore și simboluri, care reușește să transpună pe ecran toată profunzimea albumului și toate sentimentele adunate în piesele ce îl compun, printr-o viziune regizorală de geniu a lui Alan Parker.

Povestea este foarte bună, însă maniera în care ne este prezentată face toți banii. Practic, filmul ăsta nu are replici (cu câteva excepții) și nici nu are o desfășurare tipică, ușor de urmărit (mulți cu siguranță vor renunța pe parcurs), fiind mai mult un colaj de videoclipuri cu multe elemente abstracte, care puse cap la cap construiesc povestea, una crudă, dureroasă, satirică, plină de emoție și cu mult substrat psihologic, cu un mesaj greu de digerat de către cei ce nu sunt familiarizați cu muzica celor de la Pink Floyd și cu ceea ce transmite aceasta.

Amour (2012)

   Am ales ca primă postare filmul lui Haneke, pentru că din punctul meu de vedere este filmul anului 2012, sau mai bine zis, singurul film al lui 2012 pe care sigur nu îl voi uita multă vreme de acum înainte.

În stilul său rece și nonconformist, Haneke ia o situație realistă și aparent banală, îi adaugă un titlu cu greutate, o desfășurare liniara și cand simte că te-ai acomodat cu situația și înțelegi mesajul, schimbă radical macazul și te lasă perplex, adăugând și câteva elemente simboliste, așa cum îi stă bine unui regizor ce a studiat intens filozofia și psihologia. La final, indiferent că ai gustat sau nu acest film, cu siguranță vei avea nevoie de minute bune să-ți pui gândurile în ordine.