Emi Vasiliu este unul dintre redactorii revistei de cinema "Film Menu", ce poate fi citită
și downloadată de pe blogul filmmenu.wordpress.com, un regizor la început de drum și editor colaborator pe AltIași.ro și agenda.liternet.ro. Are cuvântul:
" Judecînd din perspectiva actuală, cât de cât informată asupra filmului de autor, mă gândesc la eseuri cinematografice precum Notre Musique (JL Godard, 2004) - care m-a făcut să-mi doresc să fac filme - și la mediu-metrajele Det perfekte menneske (Jorgen Leth, 1967) și La Jetee (Chris Marker, 1962). Ultimele două stau demult în fruntea topului, în ce privește reflecția artistică asupra naturii umane, ca un echilibru de invidiat între formă și conținut.
La polul opus, unde nu aveam niciun fel de informații/educație despre filme, îmi amintesc cu plăcere vremurile de la 14-15 ani, când Dosarele X sau Independence Day îmi activau imaginația fără număr și îmi imaginam că uriașa farfurie zburătoare a extratereștrilor acoperea tot Iașiul.
Mai târziu, în perioada în care îmi amestecam sentimentele cu filmele și cu arta, mă atrăgeau în mod deosebit filmele de dragoste cu un twist artistic, ca Girl with a Pearl Earring (2003), Reconstruction (Christoffer Boe, 2003) sau Gegen die Wand (Head-on, Fatih Akin, 2004).
Dintre regizorii contemporani, sunt fan frații Coen, cu The Big Lebowski (1998) și No Country for Old Men (2007) , filme bine scrise, variate și substanțiale, cel puțin în cazul ultimului.

Mai sunt multe, dar deocamdată nu mai adaug decât Terminator 2 (1991). "
Mulțumesc pentru participare.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu