.

28 mai 2013

Coming Soon (săptămâna 20.05.2013 - 26.05.2013)


   Nu sunt un mare fan al trailerelor încât să urmăresc zilnic acest lucru și nici nu cred că am așteptat vreodată cu nerăbdare lansarea unui trailer, dar, când am timp și chef, îmi arunc privirea peste ele din curiozitate. Astfel, am zis că este frumos să împărtășesc acest lucru în fiecare săptămână cu cei interesați, printr-o recapitulare a celor mai interesante trailere (dacă nu sunt trailere interesante și speciale, le iau "random") lansate în săptămâna care tocmai a trecut. 
Pentru că 5 este o cifră magică și pentru că bonusurile sunt mereu apreciate, structura săptămânală va fi de 5 trailere + un bonus. Ne-am înțeles, da ?! Păi...să-i dăm drumul:

1. Ain't Them Bodies Saints (2013) 
Primul trailer pentru unul dintre filmele aplaudate anul acesta la Festivalul Sundance. Un mix de romantism, dramă și western, cu Rooney Mara și Casey Affleck în rolurile principale. Din trailer se vede doar că punctează serios la capitolul imagine, dar subiectul parcă l-am mai văzut de câteva ori, iar miorlăiala lui Casey Affleck mi se pare iritantă.


2. Rush (2013)
Încă un trailer pentru noul film al lui Ron Howard care nu arată nici rău, nici bine, dar o incursiune în lumea Formulei 1 a anilor 70 pare interesantă, mai ales că în spatele scenariului este Peter Morgan (The Last King of Scotland, The Queen, Frost/Nixon).


3. We're the Millers (2013)
Trailerul red band pentru această comedioară destul de stupidă la prima vedere, cu faze fumate și cu personaje pe care le-am mai văzut de zeci de ori. Mă atrage totuși ceva, chiar destul de mult încât să-i dau o șansă și anume Jennifer Aniston (două puncte D)


4. Don Jon (2013) (Trailerul Săptămânii)

"There's only a few things I really care about in life. My body, my pad, my ride, my family, my church, my boys, my girls and my porn." Superb! Pentru mine ăsta este trailerul săptămânii. Sunt prea multe motive pentru care abia îl aștept, așa că nu stau să le enumăr, las trailerul că o spune mai bine.


5. A Field in England (2013)
Primul trailer pentru noul film al lui Ben Wheatley arată năucitor. Celebra "piele de găină" și-a făcut apariția și la mine urmărind acest trailer.

http://www.youtube.com/watch?v=cRRvzjkzu2U

BONUS: ceva amuzant și inofensiv care tot circulă pe net de câteva zile, cu Morgan Freeman în prim plan. Până la urmă, oricui i se poate întâmpla.


Ca de obicei, aștept păreri, propuneri, sfaturi, critici ș.a.m.d.
Enjoy!

2 comentarii :

  1. Prima data cand am citit titlul articolului, am crezut ca este vorba despre premierele din saptamana aceasta :).
    We're the Millers- arata deplorabil. Un fel de Wanderlust 2013. Nici J.Aniston si nici E.Roberts nu ma conving pentru o sansa spre vizionare.
    Rush- eu nu pot trece peste faptul ca,C. Hemsworth este potrivit doar pentru filmele Marvel.
    Don Jon- in afara de o introducere inspirata si un final haios... nu am nimic bun de zis.
    Ain't Them Bodies Saints - pentru mine acesta este trailerul cel mai bun. Sunt curios daca va puncta si la Oscar.
    _ _ _ _ _ _
    p.s: foarte bun articolul. La mai multe de genul acesta ;).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi cameleonii, o să încerc să țin pasul în fiecare săptămână cu ultimele trailere lansate.

      Pentru că te știu mai activ cu ultimele trailere apărute, dacă ratez ceva bun în perioada menționată în titlu, te aștept oricând cu o completare.
      Cât despre titlul articolului, acum mi-am dat seama că te induce puțin în eroare, dar conținutul articolului te aduce pe calea cea bună. Altă idee de titlu nu am și chiar îmi place asta :)

      Ștergere